O mână de Țară

Mi-am inchipuit odata ca ma intalnesc cu fratele Bunicului meu, Eroul Gavrila. Mort pe front intr-unul din razboaiele mondiale … Ca il iau de mana si mergem sa-i arat Tara si pe Oamenii ei. Ca-i povestesc de Rege si de destinul Lui … laolalta cu destinul Tarii. Stiu sigur ca Luta avea in mana un bulgare de pamant … „o mana de Tara” … Asta este ceea ce vedeti astazi de Inaltarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Cristos si de Ziua Eroilor. Unii i-au spus „concept”, altii au spus ca am creat un Obiect… … unii au plans … Eu voi repeta doar ce a spus o prietena, Silvia Serban : „as vrea ca fiecare roman sa tina asta in mana”. „Eroii sunt acolo… între Dumnezeu și Neamul meu! Pământul pe care l-au strâns în pumn, așa cum au făcut-o eroii eroilor lor, stă scris cu bulgări de lut… în „Veșnica Lor Pomenire”

În mâna ta e Țara Eroilor.
E ultima lor îmbrățișare,
e nădejdea, durerea și
ultimul dor…

Ridică ochii în Cer și așa,
cu mâna plină de Țară,
Aduți-i aminte
că din ei e făcută
brazda cea Roditoare.

Mărturii

Dinu C. Giurescu - istoric

“Îmi doresc să fie mulți români care să-și crească copiii așa. Să fie cât mai mulți oameni așa care să-și iubească Țara și să o țină strâns în pumn … Voi păstra acest semn până voi închide ochii.”

Ioan-Aurel Pop - Președintele Academiei Române

“Vă mulțumesc din suflet pentru „mâna de Țară”, pe care ați avut bunăvoința să mi-o trimiteți în semn de apreciere. Sunt cu atât mai onorat cu cât ne leagă atât dragostea pentru Țara cea mică, Brașovul, cât și pentru Țara cea mare.
Urându-vă mult succes în tot ceea ce întreprindeți, vă rog să primiți, Stimate Domnule Țigănuș, asigurarea întregii mele considerații.”

Filip Lucian Iorga - istoric

„Este un emoționant omagiu adus eroilor noștri din Marele Război.”

Iulian Capsali – regizor, redactor șef “România Liberă”:

„…Delicat și Puternic.”

Nicu Alifantis

“În pragul lansării albumului „Țara de unde vin…” nici că se putea un cadou mai frumos primit chiar de ziua mea de la domnul Horia Țigănuș prin intermediul domnului Laurențiu Ciprian Tudor.
„O mână de țară”, ce minunăție!
Mulțumesc, domnule Horia Țigănuș, mulțumesc!!!”

Dan Puric – actor

“…ultima lui zvâcnire a fost să ia o bucată de pământ în mână. Mi-a trimis cineva o bucată de lut care are amprenta degetelor… « Așa o fi murit soldatul» în ultima clipa, o ultimă zvâcnire, pământul ăla prins … Superb simbol !”

Ana Blandiana – scriitor

“L-am ținut în mână și m-a impresionat semnul trimis de dumneavoastră”.

Elena Murariu – pictor

„AM PRIMIT CUTIUȚA CU „MOAŞTE”!!!!

În acel lut este şi mâna dreaptă a bunicului meu patern.”

Liviu Mocan – sculptor

„… Dumnezeu strălucește prin tine: Îl văd!

îți mulțumesc din suflet pentru darul excepțional pe care mi l-ai trimis și care a întărit în inima mea Duhul Sfânt, iubirea de patrie și așezarea în frumusețe.

Mă rog Marelui Sculptor să continue ploaia peste tine, peste familia ta și peste arta ta atât de sensibilă și de profundă.
unconfrate”

Mihai Anton Angelo Ricci

„Faptul că ați primit aprecieri de la Oameni precum cei citați este meritat cu prisosință și semn că trebuie să mergeți mai departe. Mâna de Țară stă în aceeași vitrină și acolo va rămâne până în ziua când vom pleca împreună.”

Călin Sămărghițan – preot, poet

O bucată de lut strânsă în pumn. Un minunat gest …primit acum câteva minute, cu 3 zile înainte de Înălțare, ziua eroilor, a anului 100.”

Laurențiu-Ciprian Tudor – scriitor

„Prietenul meu, artistul plastic Horia Țigănuș, nu încetează să mă uimească! Ieri, m-a făcut partaș la un minunat gest simbolic și artistic: m-a cadorisit cu o „MÂNĂ DE ȚARĂ”! Așa se numește lucrarea, demersul, „proiectul” lui de a oferi un pumn de lut românesc, o „mână de țară” românilor…ca să se înduioșeze, ca să se gândească, ca să nu uite, ca să fie inspirați (asemeni românilor de acum 100 de ani!) în a jertfi ceva țării lor, pentru țara lor…timp, energie, gânduri și, mai ales, fapte…la nevoie chiar sânge, viața?! A început cu artiștii, oamenii de cultură, savanții, cărturarii ș.a.m.d..Își dorește ca acest lut strâns în mână să ajungă la fiecare, pentru că om lângă om, jertfă lângă jertfă putem face ca România noastră să împlinească încă 100 de ani și încă 100 și încă… Să nu uităm memorabila frază a Regelui Mihai: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”. Cred că așa trebuie să cinstim Centenarul, cu responsabilitate, cu gândul la urmașii noștri și la ce lăsăm în urmă…”

Adrian Munteanu – scriitor

„Un gest înalt.

Când primești un pumn de pământ din mâna unui artist, ai senzația că palma ta va trebui să înflorească și să rodească.
Când afli că intenția artistului este ca semnul lui să ajungă – de se vaputea – la toți românii, înseamnă că din brațele noastre se va ridica o pădure.
Gestul artistului Horia Țigănuș, prin osârdia autorului, a fost ca palma de lut să ajungă și la nevrednicul îngăimător de cuvinte. Am primit acest pumn de țară, transformat în adevărată operă de artă, marcată mai ales prin ideia unificatoare, in anul Marii Uniri și-i mulțumesc lui Horia pentru străduința apropiată jertfei.
De-l veți primi si voi, pornit de la Brașov, apropiați-l de inimă și de minte. Si vom rămâne împreună, vom zidi împreună.
Doamne ajută-i pe români!”

Adrian lesenciuc – scriitor

„În pragul Centenarului, Horia Țigănuș a modelat lutul. Pământul strâns în pumnul celor care au făcut România rotundă, firească. „Țara mea e în mâna lui Ion, în rana lui Gavrilă și-n dorul Mariei… Cu ochii în cer și cu mâna plină de Țară, Aduți-i aminte Doamne! că din ei e făcută brazda cea Roditoare”, scrie Horia despre bulgării de lut care au primit mângâierea palmelor bătucite ale atâtor generații de români, despre bulgării de lut care au primit suflet.
Pământul țării se potrivește oricum arhitecturii palmei tale. Trebuie doar să-l încerci!
Mulțumesc, Horia, pentru darul tău. Pentru darul tău în integritatea lui. Pentru darul de a-mi aduce aminte că noi suntem pământul din care vor modela copiii copiilor noștri țara. Dumnezeu să ne ajute!

Sorin Manea – avocat

„Un Om mi-a trimis un gând frumos, o rază de credință și o mână de țară”

Florin Palaș

„Da. Această „mână de Ţară” m-a mişcat profund. Parcă intri în comuniune cu sufletul strămoşilor.Vă felicit din suflet gândul dumneavoastră frumos, bun şi plăcut Domnului.Vă mulţumesc din suflet.Doamne, ajută!”

Dan Tănasă

„Hristos a Înviat!
Am primit acum, prin curier, semnul dvs. Sunt profund emoționat și impresionat de gestul dvs. Să vă dea Dumnezeu sănătate, dvs. și familiei dvs., Doamne, ajută!”