„Cine ești ? Cine ești ?”

Pictorii au capacitatea de a privi, de a încremeni clipa și, mai apoi, după cât au reușit să-și dezgroape talantul, să aștearnă pe hârtie ce le-a fost dat să vadă. Iconarii, știam eu, pictează icoane. Nu au libertatea „civililor”, dar au harul Duhului Sfânt coborât în ei. Mai departe, sfințite și rugate, icoanele lor se fac ferestre în Cer. De aceea nu oricine e vrednic să picteze Icoana. Așa e bine.
…
„Contre-jour” numim noi compozițiile în care subiectul stă între privitor și sursa de lumină. Detaliile se pierd, rămâne gestul … iar emoția ajunge, nealterată de prea multă „tehnică”, direct la cel ce privește.
…
La granița de nord a Țării și a ființei noastre o femeie ca o ramură de finic ține un copil de vreo doi ani de mână și în brațe unul de câteva luni. Prietenul meu îi dă un pachet să-i fie de folos pe drum. Ea începe să plângă, se uită în jur și, în timp ce Prietenul meu ii atinge pe copii pe creștet… femeia ca ramura de finic îl atinge la rândul ei pe umăr și întreabă:

„Cine ești ? Cine ești ?”

În spatele lor ninsoarea se amestecă cu un soare de martie și lumină aia, cu ei cu tot, ajunge până la mine.
Din clipa aceea mă pot numi și eu „iconar”. Nu pentru că am pictat vreo icoană ci pentru că am Văzut una …

horia
martie, 2022

#amintiri_pentru_Dumnezeu