Care tâlhar ? Da …

… ajuns târziu, în urma tuturor, n-am mai apucat să văd, urcând încoace, decât urmele de furie lăsate pe chipurile mulțimii. Oricât aș fi întârziat, astâzi dacă aș fi ajuns, tot asta vedeam.

Crucea Mântuitorului nu mai este. În locul ei este o gaură în pântecul negru al iadului. Mă uit în dreapta și ne văd pe noi așteptând de la Iisus să ne scape de chinuri, să facă „minunea” pentru care așteptăm … eventual, să o transmitem și în direct. Să ne scape de sărăcie, de sclavie. Să ne ajute cu o rachetă balistică. Cel răstignit în locul acesta, lipsit de viață încă de la naștere, nu Vede.  Stă cu ochii în pământ, mormăie în barbă ce îî ceruse deja Lui… Să se salveze pe El și pe noi.

Când eram  mic, stăteam mult cu Bunicul meu în Altar. Niciodată nu mi-a spus să ies sau nu-mi aduc aminte. Ce știu sigur e că, înainte de a ieși el cu Sfânta Lumina din Altar, eu mă furișam  singur afară și-l așteptam dincoace de Catapeteasmă. Niciodată nu am întrebat “cum” … Nu mi-a trebuit. Eu l-am văzut pe Bunicul rugându-se, l-am văzut ridicând mâinile, l-am auzit cântând  “… să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”. Și apoi, faptul că eu îl așteptam afară, cu lumânarea mea (căutam să fiu primul) … ajuta puțin și la mărturisirea ei mai departe.

Întârziat ? Oh, da! Nimeni nu e mai întârziat ca mine. Asta poate și pentru că am rămas cu mintea aia de copil și m-am ferit să mai scormonesc după altceva. Dar uite că așa întârziat cum sunt am văzut coborârea celuilalt tâlhar, cel care stătuse de-a dreapta lui Iisus. Vocea lui se auzea clar, ca o rugăciune pe care o spun cei care vin să se împărtășească cu Trupul si Sângele lui Hristos. Așa de clar că, pe tăcute, o spun și eu, privindu-i: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.”

Asta este lucrarea. Ultimul a ajuns primul, înaintea apostolilor … “Coborârea tâharului de pe cruce” … … a rămas cu mâna aninată în Cer.

horia