„Caută din cer, Îndurate, și arată mila Ta tuturor…”
„Caută de sus cu bunăvoință, Maică Făcătorului a toate, și, cu rugăciunile tale, dezleagă suferința…”
„Caută din cer, Cel ce ești necuprins cu mintea, spre cel ce aleargă la Tine cu credință…”

Mă intreb dacă, in pământul Raiului, se poate îngenunchea… și când. Mai ales „când”…
Mă întreb dacă pământul Raiului se ară… sau dacă poate fi îndrăgostit în mână. Cine ne poate spune a ce miroase pământul acela ? Stăm cu privirea în cer, doar ‘om da ochi în ochi cu cineva să ne spună. „Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca orbul cel din naștere, strigând către Tine cu pocăință…”
Stăm cu ochii ațintiți fără să mai vedem nimic. Îndepărtați unii de alții, sufocați, înspăimântați… le căutăm căutătura sfinților. Și, dacă avem a le-o întâlni, vedem că i-am înfierat deja … până să ajungem la ei cu rugăciunea.
Privirea e întreagă numai dacă dă de altă privire. Sunetul există doar dacă e auzit așa cum nicio îmbrățișare nu există… fără celălalt.
Eu cred ca Dumnezeu ne-a dat și piroanele, și ciocanul cu care să-l țintuim în semnul închinării noastre. Dumnezeu ne-a dat și ramurile de finic, și biciul, și lumina, și întunericul. Tot El ne-a dat și genunchii și palmele, ne-a dat lumina ochilor cu care să privim … unii către alții și, cu toții, către pământul Raiului. Oare … tot El ne-a dat și căutătura asta potrivnică cu care am încremenit sfinții in lacrima lor ?

„Caută din cer și vezi…”

horia

(iulie – 2020)

#Rugati_va_cu_glas_tare
Lasati #amintiri_pentru_Dumnezeu