Mai e foarte puțin
Povestea mea e de acum vreo 50 ani. Mama mă învăța să merg cu un crin în mână. Ea ținea de un capăt, iar eu de celălalt. Cănd o fi crezut ea că e timpul … m-a lăsat singur cu crinul. Și am mers eu așa (nu știu cât, poate tot vreo 50 ani) până am ridicat ochii și-am văzut că Mama rămăsese în urmă, uitându-se după mine. Când am crezut că Ea nu mai e acolo, am căzut în fund
Mai e foarte puțin
Atât mai e, puțin… prea puțin timp pentru clipa noastră în fața lui Dumnezeu. Să spun eu că stați închiși de spaima lumii, de răutatea și neputința noastră ? Nici măcar pe drumul Emausului nu ați pornit. Sigur, veți spune că voi nu… că voi sunteți altfel. Poate așa este. Eu nu sunt altfel, eu sunt la fel ca voi.
Sunt acela care se oprește, de fiecare dată, la “precum și noi iertăm greșiților noștri”… Pur și simplu nu pot trece senin peste asta. Am iertat pe mulți care mi-au amărât viața. Ba am iertat pe unii care au făcut rău copiilor mei, Mamei mele. Nu-i puțin lucru pentru mine, am avut ajutor. Dar încă nu am iertat celor care au făcut și fac rău Țării mele. Nu pot înțelege de unde le vine atâta nemernicie și ură. Uitați-vă la ei, nu au nevoie de bani, nu mai au nevoie de putere, nu strigă niciunul după Adevăr. Ce Dumnezeu drăguțul, le mai trebuie ?
Toți se întreabă dacă ne-om mai Împărtăși vreodată cu Trupul și Sângele lui Iisus Hristos. Eu mă întreb când și dacă voi mai fi vrednic s-o fac. Mulți se întreabă dacă „în Biserică sau în afara Ei”. Unii chiar se întreabă dacă Dumnezeu nu ne-a lăsat puțin “din mână”. În fine, eu nu știu să fac altceva decât, cu mâinile slabe ale unui artist și cu sufletul neputincios … să le pun împreună și să vă rog să mă ajutați. Cum ar fi ca mulți din cei care am ajuns până aici, cu sinceritatea față de noi înșine, să ne rugăm pentru primenirea sufletelor dușmanilor noștri. Să le alunge Dumnezeu ura și nimicnicia … cât colo. Să le lumineze gândurile și să-i facă, la loc, din nemernici, oameni. Mă acuzați că judec ? Da, lăsați-mi mie asta, eu sunt “tare” și știu că voi tăcea când voi fi întrebat. Până atunci însă … să nu pierdem clipa nostră din fața lui Dumnezeu. Ce o să pățească ? O să-i “ardă” ? Poate. Dar dacă avem atâta putere de sus, dacă avem atâta evlavie … de ce să nu o punem laolaltă și să-i învrednicim și pe ei. Cum altfel credeți că o să se omenească iar ?
Să mă ierte Preoții că eu nu am minte destulă, dar înainte de toate vreau să ne împărtășim din aceeași rugăciune … iar din “dușmani” să-i facem “aproapele” nostru. Și poate așa … să-i îmbunăm. Sună “fantastic”? Asta e nădejdea mea, alta nu mai am.
Dacă avem Credință, laolaltă să ținem de capătul crinului.
horia
mai-2020