Mausoleul viilor

Mausoleul e doar pentru morți ? Veți spune “da, cum altfel ?”. Bine, ascultați aici.
În 2018, an centenar, m-am dus cu puii mei într-o excursie în Țară. Aveam cu noi semnul #omanadetara. Ne-am oprit mai întâi la Mărășești, am citit numele de pe placile comemorative și am fi aprins candelele stinse. Am lăsat semnul nostru în paraclisul din centrul mausoleului și am vizitat muzeul din apropiere. Revenind în Paraclis, am găsit acolo o mână de oameni care, împreună cu Preotul lor, săvârșeau o slujbă de pomenire a Eroilor. Se vedea pe ei că-s veniți de departe, înmuiați de drum și de căldură, dar întăriți de credință. La sfârșit, când o doamna le-a împărțit copiilor niște biscuiți de pomană, am întrebat-o de unde sunt. Femeia a ridicat ochii îngroziți către mine și mi-a zis că-s “dintr-un sat”. “De unde ați venit, doamnă ?” am insitat eu. Mi-a răspuns, cu jumătate de gură,  că e din … Teleorman.
“Din Teleorman” a fost spus cu frică. Înțelegeți ce vă spun eu aici ? Cu frică ! În viața mea nu s-a uitat cineva la mine cu o privire așa de îngrozită. Și asta pentru ca erau veniți “din Teleroman” … să-și pomenească Eroii Țării. Cum am ajuns aici ? De unde atâta ură și dezbinare ? Cine ne-a otrăvit sufletele, picătură cu picătură, în asemenea hal ? Cui folosește ?
În răcoarea zidurilor și-n întunericul candelelor m-am îngrozit la rându-mi de spaima femeii și de păcatul de a ne fi rupt legatura directă dintre popor și Dumnezeu.
Morți vii, neștiuți, “îngropati” de ura și dezbinarea mai marilor zilei.

Ps. Eu nu știu din ce sat sunt, iar Preotul nu știe cine i-a dat “O mână de Țară”