„Pentru puțina voastră credință” (Matei 17, 20). Am furat !

Cu adevărat … niciodată nu am putut picta icoane. Am desenat, am învățat tehnica … e adevărat. Dar niciodată nu au fost Icoane așa cum „se cade” să fie.
Când eram de vreo 14 ani, Bunica m-a dus la Mănăstirea Sâmbăta, unde, l-a convins cumva pe Arhimandritul Timotei Tohăneanu să mă ia și să mă învețe. Privea în fugă, prin ochelarii lui mari, cu ramă groasă, ce fac și-mi zicea să sterg. Îmi dăduse un izvod, o pensulă și un geam. Nu-mi spusese, însă, cu ce trebuia să incep. Și … n-a ieșit nimic. Cum am văzut eu că tot trecea și tot … ștergeam … am luat alt geam și am început să fac pe ascuns alta icoană. La sfarsit, pe asta, am furat-o și i-am dus-o Bunicului meu, Preotul Gheorghe. Iar geamul dintâi, gol … i l-am lasat arhimandritului să facă ce-o vrea cu el. Bunicul a privit bucata de sticla și a știut tot de parcă fusese cu mine acolo. Parcă stătuse cu mine ghemuit peste geamul acela prin care nu se vedea nicio lumină. Parcă stătuse cu mine la slujbele de seară și de dimineață … parcă jucase cu mine mingea lângă grajdul mănăstirii dimpreună cu băieții ceilalți și cu călugărul cel tânăr. Atunci mi-a spus ce trebuie să facă iconarul. Și, mai ales, cu ce icoană trebuie să înceapă…