Scrisoare Părintelui meu

                                                                                                                                            “Ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară”

A venit vremea în care ne vom cunoaște cel mai bine. A venit vremea în care ne vom împărtăși unul cu altul. Vremea în care vei vedea în tămâia cădelniței că am îngenuncheat alături de tine. Iar în fumul ei ai să auzi rugăciunea mea. A venit vremea în care ne vom privi în ochi … prin ochii sfinților.
A venit vremea să crezi Parinte … că eu, te-am văzut, crezut și am știut ce faci când ți-ai ridicat mâinile în întâmpinarea Sfântului Duh. Trebuie să mă crezi Părinte că sunt în spatele tău și al fiecarei lumânări. Nu a plecat nimeni nicăieri.
Suntem împreună Părinte !
Doar dacă te întorci o clipă, mă vei vedea și pe mine cu mâinile întinse către tine pentru că știu Puterea brațelor cu care mă vei îmbrătișa după fiecare Liturghie, mă vei fi botezat și miruit, Părinte … oricât de tânăr sau bătrân ai fost.

Să mă crezi Parinte că și eu te-am crezut când ai spus: “Voi căuta a fi sarea pământului, sare care să păstreze ce este bun, frumos şi plăcut lui Dumnezeu în popor; de a fi lumină ca să lumineze pe omul ce stă întru întuneric şi umbra nopţii, să fiu făclie aprinsă pentru credincioşii din aceasta parohie, să fiu păstorul și părintele vostru sufletesc. Eu trebuie să am grijă de sufletul vostru, ca unul care voi da seama înaintea lui Dumnezeu, căci din palma mea se va cere sufletul vostru.” (Preotul Gheorghe, Budila 1949-1992)

De data asta nu mă semnez pentru că nici tu nu porți, acum, un alt nume, Părinte.