Câteodată, când îngenunchez, când trec oamenii pe lângă mine, când mă înfioară: „lasă pe morți să-și îngroape morții lor”, când mă bucur pentru Zaheu, când îmi vine în gând cum aș picta eu candelele seci alături de cele arzânde, când strig după Iisus … în fine, atunci îmi vine să mă strecor printre lespezile astea, să mă învelească cineva cu ele, să mă fac ghem și să mai aud, din când în când, doar asta: